Posts Tagged ‘Bogdan Teodorescu’

Luna noiembrie a fost pentru noi, autorii, una destul de încărcată. Cu toate acestea, pot spune cu mâna pe inimă că mi-a făcut o deosebită plăcere întreaga perioadă. Luna noiembrie 2009 va rămâne în cărticica mea de istorie ca luna în care mi-am lansat prima carte.

Să revin, totuşi, la subiect. După evenimentul din Green Hours a urmat, aşa cum am anunţat, lansarea la Gaudeamus. Lume multă. Chiar neaşteptat de multă, având în vedere că au fost destui prieteni şi la primul eveniment. Familie, colegi, iubiţi şi iubite, ce să mai?! O minunăţie de lansare!

Tocmai de aceea, vă invit ca prin imaginile de mai jos să retrăim şi acest moment minunat pentru existenţa acestei cărţi. Nu de alta, dar se pare că, odată cu trecerea lansărilor, emoţia fiecărui eveniment de acest fel mă copleşeşte din ce în ce mai tare. Poate şi pentru că, aşa cum am mai spus, la Gaudeamus au participat şi rubedeniile mele. Iar când zic rubedenii, mă refer în primul rând la Niki, nepoata mea, Hoaţa Stăpâna Card-reader-ului :-).

Încep cu o fotografie de grup. De la stânga spre dreapta, doamnelor şi domnilor, îi puteţi admira pe Bogdan Hrib (director Tritonic), Tudor Sălcudeanu, Florenţa Toader şi Paul Aparaschivei (ză autori) şi pe editorul cărţii, doamna profesoară Dorina Guţu.

Mergând mai departe în prezentarea noastră, vă oferim şi o imagine cu cel care, pe lângă doamna profesoară, ne-a onorat cu prezenţa (dar mai ales cu vorba!) la această lansare. Meine Dammen und Herren, domnul Bogdan Teodorescu!

Discuţii despre politică.


Niki – cea mai tânără cititoare a cărţii. Din câte ştim, cel puţin! Acum că a venit vorba de imaginea ei, repede s-a găsit card-reader-ul… Tz-tz-tz…

Colectivul restrâns al FAR Communication

Autograph session no. 2. Cu Florenţa şi Paul.

Cado! Cado! O imagine face cât muuuulte cuvinte (mai mult de 1000, zic!). Ca mesaj de final: nu uitaţi să cumpăraţi cartea! La cât de strâmb entuziasmat eram în fotografie, vă spun că merită! 🙂

Publicitate

Umblă vorba prin târg (prin târgul Gaudeamus, evident) că Bloguri, Facebook şi politică se va bucura de o nouă lansare. De lacomi ce suntem, nu ne mulţumim cu lansarea de vineri şi vrem mai mult, ca orice hrăpăreţi veritabili. Acolo ne-am distrat, am glumit, ne-am uitat la meciul prezidenţial cu pretinii şi invitaţii de seamă, dar acum e altă poveste. Now, it’s all about the Benjamins! 🙂

Ok, să revin cu picioarele pe pământ până nu vă înspăimântaţi şi o lăsaţi încolo de carte. Suntem onoraţi de invitaţia Editurii Tritonic de a lansa Bloguri, Facebook şi politică la Târgul Internaţional Gaudeamus, duminică (29 noiembrie), ora 13:00, la Romexpo (pavilionul central, standul Tritonic – de la intrare mergeţi tot înainte până în capătul celălalt al clădirii şi, undeva pe dreapta, găsiţi standul). Acolo, alături de Paul şi Florenţa, o să vă întâmpinăm omeneşte şi o să vă vorbim niţel despre carte (asta ca să ştiţi ce cumpăraţi, să nu aruncaţi banii degeaba). A, să nu uit. Dacă sunteţi studenţi şi aveţi un carnet sau o legitimaţie, intrarea este gratuită.

Invitaţii speciali ai evenimentului, care ne vor onora cu vorba, sunt Conf. Univ. dr. Bogdan Teodorescu (domnul acela cu barbă, cum spunea Boc la Sinteza Zilei) şi Conf. Univ. dr. Dorina Guţu (doamna aceea bună, care a coordonat realizarea acestei cărţi), cărora le mulţumim mult pentru tot sprijinul. Îi mulţumim, de asemenea, lui Bogdan Hrib, directorul Tritonic şi îi ţinem pumnii pentru ziua de sâmbătă, când îşi va lansa propria carte la Gaudeamus – Somalia, Mon Amour.

În concluzie, vă aşteptăm cu drag, duminică la Gaudeamus (mai ales pe cei care nu au apucat să ajungă la lansarea din Green Hours), să ne cunoaştem şi să discutăm despre Bloguri, Facebook şi politică.

Foto: grizzlymedia.wordpress.com

Info util: Astăzi are loc repetiţia finală pentru parada militară. Timp de cinci ore, între 9:00 şi 14:00, circulaţia în zona Arcului de Trimf din Capitală este închisă. Traseele de transport în comun din zonă vor fi modificate. Informaţii ajutătoare găsiţi aici.