Posts Tagged ‘Bogdan Hrib’

Luna noiembrie a fost pentru noi, autorii, una destul de încărcată. Cu toate acestea, pot spune cu mâna pe inimă că mi-a făcut o deosebită plăcere întreaga perioadă. Luna noiembrie 2009 va rămâne în cărticica mea de istorie ca luna în care mi-am lansat prima carte.

Să revin, totuşi, la subiect. După evenimentul din Green Hours a urmat, aşa cum am anunţat, lansarea la Gaudeamus. Lume multă. Chiar neaşteptat de multă, având în vedere că au fost destui prieteni şi la primul eveniment. Familie, colegi, iubiţi şi iubite, ce să mai?! O minunăţie de lansare!

Tocmai de aceea, vă invit ca prin imaginile de mai jos să retrăim şi acest moment minunat pentru existenţa acestei cărţi. Nu de alta, dar se pare că, odată cu trecerea lansărilor, emoţia fiecărui eveniment de acest fel mă copleşeşte din ce în ce mai tare. Poate şi pentru că, aşa cum am mai spus, la Gaudeamus au participat şi rubedeniile mele. Iar când zic rubedenii, mă refer în primul rând la Niki, nepoata mea, Hoaţa Stăpâna Card-reader-ului :-).

Încep cu o fotografie de grup. De la stânga spre dreapta, doamnelor şi domnilor, îi puteţi admira pe Bogdan Hrib (director Tritonic), Tudor Sălcudeanu, Florenţa Toader şi Paul Aparaschivei (ză autori) şi pe editorul cărţii, doamna profesoară Dorina Guţu.

Mergând mai departe în prezentarea noastră, vă oferim şi o imagine cu cel care, pe lângă doamna profesoară, ne-a onorat cu prezenţa (dar mai ales cu vorba!) la această lansare. Meine Dammen und Herren, domnul Bogdan Teodorescu!

Discuţii despre politică.


Niki – cea mai tânără cititoare a cărţii. Din câte ştim, cel puţin! Acum că a venit vorba de imaginea ei, repede s-a găsit card-reader-ul… Tz-tz-tz…

Colectivul restrâns al FAR Communication

Autograph session no. 2. Cu Florenţa şi Paul.

Cado! Cado! O imagine face cât muuuulte cuvinte (mai mult de 1000, zic!). Ca mesaj de final: nu uitaţi să cumpăraţi cartea! La cât de strâmb entuziasmat eram în fotografie, vă spun că merită! 🙂

Publicitate

Umblă vorba prin târg (prin târgul Gaudeamus, evident) că Bloguri, Facebook şi politică se va bucura de o nouă lansare. De lacomi ce suntem, nu ne mulţumim cu lansarea de vineri şi vrem mai mult, ca orice hrăpăreţi veritabili. Acolo ne-am distrat, am glumit, ne-am uitat la meciul prezidenţial cu pretinii şi invitaţii de seamă, dar acum e altă poveste. Now, it’s all about the Benjamins! 🙂

Ok, să revin cu picioarele pe pământ până nu vă înspăimântaţi şi o lăsaţi încolo de carte. Suntem onoraţi de invitaţia Editurii Tritonic de a lansa Bloguri, Facebook şi politică la Târgul Internaţional Gaudeamus, duminică (29 noiembrie), ora 13:00, la Romexpo (pavilionul central, standul Tritonic – de la intrare mergeţi tot înainte până în capătul celălalt al clădirii şi, undeva pe dreapta, găsiţi standul). Acolo, alături de Paul şi Florenţa, o să vă întâmpinăm omeneşte şi o să vă vorbim niţel despre carte (asta ca să ştiţi ce cumpăraţi, să nu aruncaţi banii degeaba). A, să nu uit. Dacă sunteţi studenţi şi aveţi un carnet sau o legitimaţie, intrarea este gratuită.

Invitaţii speciali ai evenimentului, care ne vor onora cu vorba, sunt Conf. Univ. dr. Bogdan Teodorescu (domnul acela cu barbă, cum spunea Boc la Sinteza Zilei) şi Conf. Univ. dr. Dorina Guţu (doamna aceea bună, care a coordonat realizarea acestei cărţi), cărora le mulţumim mult pentru tot sprijinul. Îi mulţumim, de asemenea, lui Bogdan Hrib, directorul Tritonic şi îi ţinem pumnii pentru ziua de sâmbătă, când îşi va lansa propria carte la Gaudeamus – Somalia, Mon Amour.

În concluzie, vă aşteptăm cu drag, duminică la Gaudeamus (mai ales pe cei care nu au apucat să ajungă la lansarea din Green Hours), să ne cunoaştem şi să discutăm despre Bloguri, Facebook şi politică.

Foto: grizzlymedia.wordpress.com

Info util: Astăzi are loc repetiţia finală pentru parada militară. Timp de cinci ore, între 9:00 şi 14:00, circulaţia în zona Arcului de Trimf din Capitală este închisă. Traseele de transport în comun din zonă vor fi modificate. Informaţii ajutătoare găsiţi aici.

Frăţia cotorului

Posted: noiembrie 26, 2009 by carteablogurifacebooksipolitica in Evenimente
Etichete:, ,

E vorba de cotorul cărţii, bineînţeles. Nu orice fel de cotor, ci acela care-i anunţă pe consumatorii de pagini tipărite că în propoziţie se regăseşte colecţia Comunicare media de la editura Tritonic. Iar noi, dintr-un sentiment de profundă solidaritate cu cei care aşteaptă să se lanseze în librosferă, vă anunţăm că vom fi prezenţi azi, joi, de la ora 15, la Gaudeamus.

Pentru simplul motiv că autoarele celor trei cărţi ne-au fost, cândva, nu prea demult (că suntem tineri!) profesoare la FCRP. Deci, aşadar şi prin urmare, colegele de raft de-acum încolo vor fi:

Invitaţii de la eveniment sunt Prof. univ. dr. Dumitru Iacob, Conf. univ. dr. Remus Pricopie, Conf. univ. dr. Dorina Guţu. Trebuie precizat şi herr directorul Editurii Tritonic, Bogdan Hrib, care se află într-un tur de forţă în această perioadă.

Voi reveni cu fotografii de la faţa locului. Pentru că orice carte mândră de existenţa sa se mândreşte, la rândul ei, cu membrii familiei sale! Ne vedem în librării şi povestim mai multe acolo…

Update:

Degeaba ne-am întors toţi căşile cu fundu-n sus, degeaba am întrebat în stânga şi-n dreapta, card reader-ul nu era de găsit. Ce ne facem, ce ne facem? După aia zice lumea că am făcut tri’ poze la lansare şi nu rămânem cu ceva amintiri. Dar, în mod miraculos şi cu totul neaşteptat, iată că l-am găsit. Sau, mai bine zis, l-a găsit Niki, nepoţica salvatoare a lui Paul. Bine, dacă mă întrebaţi pe mine, cred că e ceva dubios la mijloc din moment ce, la scurt timp, s-a ales cu un caiet fain cu Hannah Montana (şi ştim bine că în zilele astea grele, copiii fac orice pentru un caiet, un pix, un DVD, un orice cu Hannah Montana – mare şmecherie şi cu moda asta).

EXHIBIT A:

Dar nu mă bag, important e că avem card reader-ul. Iar regăsirea lui e cu atât mai importantă cu cât ne-am asigurat şansele de a promova cursul domnului profesor Turambar. Da dom’ professor, am găsit şi o poză cu dumneavoastră (nu e din Click, am photoshopat-o puţin să se vadă clar că nu umblăm cu minciunele; io ce să fac dacă eraţi absorbit de dezbaterea prezidenţilor?)!  Dar gata cu vorba, haideţi să ne mai uităm la un nou calup de poze de la marea lansare.

Începem cu domnul Mirel Palada (AKA Turambar), amfitrionul CCSB şi dragul nostru profesor de sociologie:

Colectivul extins FAR Communication, alături de Chinezu:

Dorina Guţu (mentorul şi coordonatoarea cărţii) şi Bogdan Hrib (directorul Tritonic), cărora le mulţumim din nou pentru tot!

Masa Vorbirii:

Our friend from Spain – Adrian:

People:

Pregătirile fervente de dinainte (o salutăm şi pe această cale pe Alina Gorghiu şi îi mulţumim încă o dată că, în ciuda dezbaterii de pe ecranele mogulilor, a preferat-o pe a noastră):

La taină cu moderatorul, garant al luptei împotriva limbajului de lemn. Nenea Lars nu ştie că era pozat, altfel ne-ar fi zâmbit şi el frumos (mulţam pentru prezenţă!)

Eu cu Paul la autografe (cu ocazia asta am învăţat să scriu şi fără tastatură):

Florenţa alături de fanii „Bloguri, Facebook şi politică” :):

Despre asta este vorba! Vă mulţumim încă o dată tuturor că ne-aţi onorat cu prezenţa! Dar nu vă uitaţi că nu mai este, că or mai veni ocazii (nu divulg încă unde, ce şi cum).

Nu, nu este vorba despre marea lansare a cărţii „Prădarea României” cu care a decis Nastasiu să condimenteze campania electorală. Nu e vorba nici măcar despre „Lansarea la apă a flotei maritime româneşti” – asta o păstrăm pentru turul II ;). Pentru turul I ne limităm la Bloguri, Facebook şi politică, un material de care cei trei autori sunt foarte mândri (încă :)).

Cu alte cuvinte, şi pe un ton foarte reverenţios, avem plăcerea să vă invităm la evenimentul de lansare a cărţii mai sus amintite, vineri, 20 noiembrie, ora 18.00, la Green Hours. Nu vă sfiiţi pentru că nu se percepe nici taxă de intrare şi nici nu o să ne împiedicăm în formalităţuri. Din contră, mizăm pe o atmosferă cât mai relaxată şi deschisă dialogului (de fapt, acesta e un truc care să împrăştie emoţiile celor trei autori).

Ne vor onora cu prezenţa, dar şi cu câteva vorbe bune (sperăm): Chinezu’, Corina Creţu, Alina Gorghiu, Bogdan Hrib (director Editura Tritonic) şi Cristian Preda. Pentru că va fi mai degrabă o masă rotundă, pe lângă vorbitorii mai sus menţionaţi, sunteţi invitaţi cu toţii să puneţi întrebări şi să vă alăturaţi dezbaterii.

Pentru că am promis mai demult nişte scurgeri de informaţii care să vă suscite interesul pentru carte şi eveniment (sau măcar să vă facă să ridicaţi din sprâncene), vă prezentăm principalele titluri ale celor trei studii, care ne-au parvenit direct din arhivele DGIPI:

Cuprins 1

Cuprins 2

Cuprins 3

Aşadar, vă aşteptăm în număr cât mai mare la lansarea de vineri să ne dăm „bună ziua!” şi să încingem o mică dezbatere blogosferică! Şi rămâneţi aproape, nu se ştie niciodată când ne vor mai fi livrate diverse materiale din dosare. Poate prindem şi ceva stenograme dacă ne ajută Domnu’!

Informaţii suplimentare despre lansarea cărţii veţi găsi şi pe siteul editurii Tritonic.